an II • nr 28 • sezon
2008-2009
• etapa IV • apare la Cluj • se distribuie gratuit
CFR 1907 u CRAIOVA Duminică, 17 august 2008, ora 21 45 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
Bătălia cea mai importantă 2008
2009 În vreme ce alţi conducători din fotbal se întrec în măscări televizate sau în ceasuri, brăţări şi maşini de lux, conducătorii CFR-ului sînt într-un contratimp feroce cu deadline-ul UEFA pentru finalizarea stadionului. ZIUA Z Oficialii forului suprem al fotbalului continental vor examina din nou progresele făcute la stadionul din Gruia pe 22 august.
ATENTIE LA NR!
C
adu, Pereira, Peralta sau Kone – jucători aduşi pe bani grei, jucători care au schimbat în ultimii ani topurile salariale din fotbalul românesc - sînt garanţiile lui Paszkany Arpad pentru marele pariu pus pe capul unui CFR tot mai antipatizat după obţinerea eventului: acumularea unui număr de puncte superior celui reuşit de Steaua în precedenta ediţie a Ligii Campionilor. Există, însă, lucruri mai importante decît savuroasa meschinărie de a închide gura celui mai important adversar din campionat. Iar disputarea meciurilor de Champions League pe stadionul din Gruia e unul dintre ele. E şi o datorie faţă de preşedinţii din anii ’60-’70 şi pentru Doctorul Constantin Rădulescu, pentru toţi cei care s-au zbătut atunci să construiască, mai mult din voluntariat decît în baza unui plan de investiţii, stadionul devenit, în ultimii ani, fatalmente prea mic pentru a-i
3
încăpea pe tot mai numeroşii şi entuziaştii fani ai campioanei en-titre a României. Dar, în egală măsură, e şi o dovadă de respect faţă de standardul atins de echipă: faţă de competiţiile prestigioase în care luptă băieţii lui Andone, faţă de adversarii de calibru care aşteaptă CFR-ul în bolurile de la Monaco, dar şi faţă de un Cluj care aşteaptă de un secol în anticamera fotbalului mare din Europa. Extrem de curtenitori cu oficialii CFR-ului, responsabilii de la UEFA trimişi în inspecţie vor reveni în cîteva zile în Gruia pentru a lua o decizie finală în legătură cu avizul de disputare la Cluj a meciurilor de pe teren propriu ale lui Cadu şi compania. Indiferent de decizia UEFA, un lucru e cert: CFR-ul va avea, în cîteva săptămîni, un nou motiv de mîndrie după cîştigarea eventului: finalizarea uneia dintre cele mai mari investiţii din istoria sportului clujean.
BO*rOSrTF[POrFUBQB9*rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 UNIREA URZICENI
Duminică, 21 octombrie 2007, ora 2030 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
BO*rOSrTF[POrFUBQB97rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 DACIA MIOVENI
%VNJOJDDž OPJFNCSJF PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB97**rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 “U“ CLUJ
%VNJOJDDž EFDFNCSJF PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB97***rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
BO**rOSrTF[POrFUBQB997**rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU BO**rOSrTF[POrFUBQB999***rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 OŢELUL GALAŢI
%VNJOJDDž EFDFNCSJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
CFR 1907 GLORIA BISTRIŢA
4ÏNCDžUDž NBJ PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO**rOSrTF[POrFUBQB999*rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 FC VASLUI
.JFSDVSJ BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO**rOSrTF[POrFUBQB99*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 RAPID
%VNJOJDDž BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO**rOSrTF[POrFUBQB99*7rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 PANDURII
%VNJOJDDž BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
CFR 1907 FC FARUL
.JFSDVSJ NBS UJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 DINAMO
Duminică, 30 septembrie 2007, ora 2030 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
C E FAC I C U P R O G R A M U L D E M E C I D U PĂ M E C I ?
a. Îl arunc*
b. Î l co lec ţi o nez* *
( * as t a e :)
w w w. c f rc l u j 1 9 0 7 . ro / N O U L S I T E O F I C I A L C F R 1 9 0 7
** fii p e fază. te aşte ap tă p re mii!)
CFR 1907 GL. BUzĂU Stadion “Dr. Constantin Rădulescu” / Spectatori: 10.000
2
(1)
(0)
0
Au marcat: Diogo ‘12 (aut), Tudose ’81 (aut) Stăncioiu Tony Cadu Sousa Pereira Trică (‘79 Semedo) Dani (‘29 ) Peralta Deac (’60 Culio) Ruiz (’70 Dubarbier) Didi
Mincă Eze Tudose (’25 ) Săceanu (’62 ) Diogo Ninu Vigariu (’60 A. Filip) Vlaicu Ionescu (’65) Luis (’66 , ’75 Popa) Tavares (’74 Guda)
A: Ioan ANDONE
A: Ştefan Stoica
Central: Avram / Asistenţi: Oniţa, Toderici
ATENTIE LA NR! A j u t or Diogo şi Tudose i-au ajutat, involuntar, pe atacanţii lui Ioan Andone în meciul cu Gloria Buzău, marcînd în propria poartă, apărată de Mincă.
Şansa le-a zîmbit generos vişiniilor în primul meci de pe teren propriu din actualul sezon, dar le-a întors spatele numaidecît, la deplasarea din Giuleşti.
P
artida cu Gloria Buzău a fost o simplă şi banală întîlnire de seară cu fanii vişinii şi cu destinul. Chestii obişnuite: cantonament, autocar, vestiar, încălzire pe nocturnă, salutări către galerie… De lucrurile serioase s-au ocupat oaspeţii, care au încercat fiecare poartă cu cîte o deviere care l-a făcut spectator pe portarul Mincă. Victoria obţinută facil, pe autogolurile adversarilor, a pus în umbră evoluţia, consistentă pe fond, a clujenilor, astfel că în derby-ul din Giuleşti, în faţa unui Rapid branduit “Joga bonito” de presa exaltată, CFR-ul a fost cotat cu şansa a doua. Demachiat de fardul fals al şansei, jocul clujenilor a arătat, însă, la Bucureşti, adevăratul
Cele douĂ feŢe ale destinului potenţial pre-Champions League al trupei lui Andone. Un sistem, în fine, coerent şi studiat în cele mai fine detalii, cu un cuplu de fundaşi centrali care i-a dat foarte puţine opţiuni lui Boya, cu un mijloc care a dominat ostilităţile, prin Peralta, Dani şi Trică, şi cu un Dubarbier dezlănţuit, care i-a înşirat pe gazon în nenumărate ocazii pe Bozovic, Constantin şi Maftei. După ce şi-a pus la respect adversarul încă din primele minute, prin cîteva ieşiri tăioase din apărare şi prin şuturi periculoase pe poarta lui Andrade, CFR a impresionat mai cu seamă după ce s-a văzut condusă pe tabela de marcaj şi cu un om în
minus pe teren. Chiar şi fără Dani, campionii au apărat bine poarta nefericitului Stăncioiu şi au pus constant presiune pe adversar. Atît de generoasă în precedentul meci, şansa le-a lipsit total lui Peralta, Dubarbier şi Didi, care au trecut milimetric pe lîngă o egalare mai mult decît meritorie. Căzuţi pe 5 după insuccesul din Giuleşti, clujenii au cel mai slab debut de sezon din ultimii 3 ani. Dincolo însă de statistica oarbă au un joc legat şi, mai mult decît atît, un lot care îndreptăţesc cele mai optimiste pronosticuri legate de parcursul în campionat, în Cupa României şi în Liga Campionilor.
S u s p e n d ar e Pedro Caixinha, secundul lui Jose Peseiro, a fost suspendat pentru 3 etape după de l-a lovit pe Peralta în meciul cu Rapid.
RAPID
CFR 1907
Stadion “Valentin Stănescu” / Spectatori: 14.000
1
(0)
A marcat: Spadacio ‘50 Andrade Maftei (’62 ) Fernandes M. Constantin (’90 ) Bozovic (’71 ) Julio Cesar Lazăr Spadacio Paulo Andrade (’52 Herea) Cesinha (’81 N. Grigore) Boya (’73 ) A: Jose PESEIRO
(0)
0
Stăncioiu Pereira Sousa Cadu Tony Trică Peralta (’74 ) Dani (’42 , ’48 ) Oberman (’46 Culio ’79 Mureşan) Dubarbier (’90 , ‘90+4 ) Ruiz (’26 , ’68 Didi) A: Ioan Andone
Central: Bogaciu / Asistenţi: Szekely, Nica
4
5
CFR 1907
U CRAIOVA
E
Nuno Claro Panin Alcantara Prette Culio Oberman Ruiz
O
Dina Buşu Firţulescu Crăciun
Deac
Găman
Stoica
Semedo Fl. Costea
Mureşan Baird
Didi
Bornescu
Mitchell
Bărboianu
Rose
Prepeliţă Dilevski
Antrenor principal: Nicolo Napoli Antrenor secund: Ionel Gane Preparator fizic: Massimo Ferraris Medic: Claudiu Stamatescu / Maseuri: Aurica Tufan, Ovidiu Blendea
Antrenori secunzi: Maurizio Trombetta, Romulus Gabor / Antrenor portari: Ion Manu Preparator fizic: Paulo Potocnik / Medic: dr. Ovidiu Dragoş Maseuri: Iosif Mureşan, Bogdan Rus, Dumitru Boncoi / Fizioterapeut: Bartha Gabor / Ofiţer de presă: Tudor Pop 6
Lung jr.
R. Barbu Dănănae
Cadu Trică
simt unele absenţe în linia mediană pentru partida de astăzi. Gângioveanu e suspendat, iar banda dreaptă va duce dorul lui Wobay, accidentat. În locul ultimului va fi reprofilat Bărboianu, obişnuit cu zona centrală din mij locul oltenilor.
Stoianof
Sousa
Peralta
Antrenor: Ioan Andone
“ C F R î ţ i umple poarta ! ” ltenii lui Napoli vin spre Gruia cu ameninţarea lui Cârţu în spinare. “Dacă celor de la CFR le permiţi vreo gafă de a ta… îţi pot umple poarta!” e avertismentul lui Sorinaccio, antrenor obişnuit cu aglome rarea porţii proprii la fiecare vizită în Gruia. Fără mari probleme în defensivă, oltenii
Pereira
Hirschfeld Tony
Astfel, Stăncioiu pare să plătească pentru gafa din Giuleşti, Semedo e cu un pas în prima echipă, iar mutarea surpriză, dar impusă de suspendarea lui Dani, e revenirea în primul “11” a lui Gabi Mureşan, în zona centrală a mijlocului. Nici Didi nu pare să rateze formula de start, mai ales că problemele medicale ce l-au chinuit mai bine de şase luni par să fi ajuns la sfîrşit.
R E Z E R V E
R E Z E R V E
V alul sc h im b ărilor şecul din Giuleşti a zguduit gruparea CFR-ului. Centralul Bogaciu s-a pus de-a curmezişul avîntului feroviar clujean de a rămîne pe locul I. Firesc, după prima înfrîngere a sezonului, Andone e gata de schimbări în prima formulă, cu atît mai mult cu cît lotul e un atu al CFR-ului.
7
BO*rOSrTF[POrFUBQB9*rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 UNIREA URZICENI
Duminică, 21 octombrie 2007, ora 2030 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
BO*rOSrTF[POrFUBQB97rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 DACIA MIOVENI
%VNJOJDDž OPJFNCSJF PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB97**rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 “U“ CLUJ
%VNJOJDDž EFDFNCSJF PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB97***rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
BO**rOSrTF[POrFUBQB997**rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU BO**rOSrTF[POrFUBQB999***rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 OŢELUL GALAŢI
CFR 1907 GLORIA BISTRIŢA
%VNJOJDDž EFDFNCSJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
4ÏNCDžUDž NBJ PSB 45 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO**rOSrTF[POrFUBQB999*rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
BO**rOSrTF[POrFUBQB99*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 FC VASLUI
CFR 1907 RAPID
.JFSDVSJ BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO**rOSrTF[POrFUBQB99*7rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 PANDURII
%VNJOJDDž BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
%VNJOJDDž BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
CFR 1907 FC FARUL
.JFSDVSJ NBS UJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
BO*rOSrTF[POrFUBQB*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU
CFR 1907 DINAMO
w w w. c f rc l u j 1 9 0 7 . ro / N O U L S I T E O F I C I A L C F R 1 9 0 7
Duminică, 30 septembrie 2007, ora 2030 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“
C E FAC I C U P R O G R A M U L D E M E C I D U PĂ M E C I ?
a. Îl arunc*
b. Î l co lec ţi o nez* *
( * as t a e :)
** fii p e fază. te aşte ap tă p re mii!)
E duard S TĂ N C I O I U
44
Post • Portar Vîrstă • 27 Meciuri • 3 Min. • 270 Goluri • 0
G a b riel M ure ş an
6
Post • Fundaş C. Vîrstă • 26 Meciuri • 1 Min. • 11 Goluri • 0
C R I S T I A N PA N I N
4
Post • Fundaş S. Vîrstă • 30 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
kone koumatien
28
Post • Mijlocaş Vîrstă • 22 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
“ D I D I “ S I LVA
29
Post • Atacant Vîrstă • 26 Meciuri • 3 Min. • 174 Goluri • 0
8
L A R S h irsc h feld
13
Post • Portar Vîrstă • 30 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
H U G O A LC A N TA R A
15
Post • Fundaş C. Vîrstă • 29 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
EUGEN TRICĂ
10
Post • Mijlocaş Vîrstă • 32 Meciuri • 3 Min. • 248 Goluri • 1
SANCHEZ PRETTE
11
Post • Mijlocaş Vîrstă • 23 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
SEBASTIAN DUBARBIER
7
Post • Atacant Vîrstă • 22 Meciuri • 3 Min. • 138 Goluri • 1
NUNO CLARO
“ TO NY“ D A S I LVA
1
2
Post • Portar Vîrstă • 32 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
Post • Fundaş D. Vîrstă • 28 Meciuri • 3 Min. • 270 Goluri • 0
VIERA diarrassouba
18
Post • Fundaş C. Vîrstă • 22 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
D orin TO M A
30
Post • Fundaş C. Vîrstă • 31 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
RICARDO “DANI“
S I X TO P E R A LTA
31
8
Post • Mijlocaş Vîrstă • 27 Meciuri • 3 Min. • 228 Goluri • 0
Post • Mijlocaş Vîrstă • 29 Meciuri • 3 Min. • 270 Goluri • 0
A ntonio S E M E D O
A ndre L eao
16
25
Post • Mijlocaş Vîrstă • 29 Meciuri • 1 Min. • 11 Goluri • 0
Post • Mijlocaş Vîrstă • 23 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
O B E R M A N G U S TAV O
22
Post • Atacant Vîrstă • 23 Meciuri • 1 Min. • 46 Goluri • 0
MANUEL JOSE
5
Post • Fundaş D. Vîrstă • 28 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
“C A D U ” F E R R E I R A
20
Post • Fundaş S. Vîrstă • 27 Meciuri • 3 Min. • 270 Goluri • 0
EMMANUEL cULIO
19
Post • Mijlocaş Vîrstă • 24 Meciuri • 3 Min. • 86 Goluri • 0
C R I S T I A N fA BB I A N I
23
Post • Atacant Vîrstă • 25 Meciuri • 1 Min. • 11 Goluri • 1
KO N E YS S O U F
C iprian deac
Post • Atacant Vîrstă • 26 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
Post • Atacant Vîrstă • 22 Meciuri • 2 Min. • 129 Goluri • 1
17
77
ANDRE DE SOUSA
27
Post • Fundaş C. Vîrstă • 27 Meciuri • 2 Min. • 180 Goluri • 0
A LVA R O P E R E I R A
33
Post • Fundaş S. Vîrstă • 23 Meciuri • 3 Min. • 270 Goluri • 0
A lin minteuan
14
Post • Mijlocaş Vîrstă • 32 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
DIEGO RUIZ
99
Post • Atacant Vîrstă • 28 Meciuri • 3 Min. • 228 Goluri • 0
T R AO R E L AC I N A
9
Post • Atacant Vîrstă • 18 Meciuri • 0 Min. • 0 Goluri • 0
9
G O L ! : ) 0727303076 LIGA I
M
G
P
6-0 5-1 7-3 5-3 6-1 8-4 4-2 5-4 7-4 4-4 5-6 2-3 3-5 2-4 2-9 0-5 1-7 3-10
9 9 7 7 6 6 6 6 4 4 4 3 3 3 1 0 0 0
Poli Iaşi - Steaua 0-2 Sporting Vaslui - Gl. Bistriţa 1-0 U Craiova - Farul 3-2 G.M. Mediaş - FC Timişoara 5-1 Gl. Buzău - Oţelul 0-2 Rapid - CFR 1907 1-0 Pandurii - Unirea Urziceni 1-5 CS Otopeni - Dinamo 2-3 FC Argeş - FC Braşov 1-0
Gl. Bistriţa - Poli Iaşi Unirea Urziceni - G.M. Mediaş FC Timişoara - CS Otopeni FC Braşov - Pandurii Steaua - FC Argeş Oţelul - Rapid Farul - Sporting Vaslui Dinamo - Gl. Buzău CFR 1907 - U Craiova
Pandurii - FC Argeş CS Otopeni - Unirea Urziceni Poli Iaşi - Farul U Craiova - Oţelul Gl. Buzău - FC Timişoara Rapid - Dinamo G.M. Mediaş - FC Braşov Gl. Bistriţa - Steaua Sporting Vaslui - CFR 1907
( 2 2 - 2 4. 0 8. 2 00 8 )
1 0
Mediaşului. Sub semnul cupelor europene Steaua şi Vasluiul cîntăresc valoarea Argeşului şi a Farului, în timp ce Dinamo sau Rapid îşi pregătesc paşii cu care vor să atace locurile de Liga Campionilor cu Buzău sau Oţelul. O nouă victorie a giuleştenilor nu e tocmai bine privită din Gruia. „Dacă mai fac 6 puncte în două meciuri e problemă!” e avertizarea cu care Andone trage cu ochiul la prestaţiile rapidiştilor.
0 0 0 0 1 1 1 1 1 1 1 2 2 2 2 3 3 3
E TA PA viitoare
eşenii lui Popa încep să joace cu sabia retrogradării deasupra capului, partida de la Bistriţa reprezentînd o nouă încercare de a remedia startul fals de campionat. Situaţie similară şi pentru CS Otopeni în deplasarea de la Timişoara, unde scaunul lui Uhrin nu e tocmai sigur după drama din etapa trecută de la Mediaş. Înarmaţi cu linişte în stafful propriu, Răzvan Lucescu sau Dan Petrescu tînjesc spre Europa contra Pandurilor sau
0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 1 0 0 0 1 0 0 0
(15-17.08.2008)
I
E Î
E TA PA D E A Z I
Sub semnul visului european
V 3 3 2 2 2 2 2 2 1 1 1 1 1 1 0 0 0 0
(08-10.08.2008)
1. Rapid 3 2. Sporting Vaslui 3 3. Oţelul Galaţi 3 4. Dinamo 3 5. CFR Cluj 3 6. Unirea Urziceni 3 7. Steaua 3 8. U Craiova 3 9. Gaz Metan Mediaş 3 10. FC Argeş 3 11. FC Timişoara 3 12. FC Braşov 3 13. Farul 3 14. Gloria Bistriţa 3 15. Pandurii 3 16. Gloria Buzău 3 17. Poli Iaşi 3 18. CS Otopeni 3
E TA PA trecutĂ
L I G A I • C L A S A M E N T G E N E R A L • E TA PA I I I
publicitate aici! advertise here!
1 1
w w w. c f rc l u j 1 9 0 7 . ro / N O U L S I T E O F I C I A L C F R 1 9 0 7
BO**r OSr
TF[PO
r FUBQB
999*** rBQBS
FMB$MV KrTFE
SBUVJU VJU FMB$MVKrTF EJTUSJCVJFH BO**rOSrTF[POrFUBQB99*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU JTUSJCV JFHSBU rFUBQ B999*rBQBS BO**rOS rTF[PO BO**rOS rTF[PO rFUBQ
B997**rBQB SFMB$MVKrTF
Farmecul vieŢii, În GiuleŞti
EJTUSJCVJFH SBUVJU
“
CFR 1907 FC VASLUI
CFR 1907 STRIŢA GLORIA BI 4ÏNCDž UDž N
BO**r OSr
TF[PO
r FUBQB
99*7r BQBSF
BJ PSB
MB$MV KrTFE
45 4UBE
JPOi% S$POT
JTUSJCV JFHSBU
UBOUJO 3DžEVM
FTDVi
.JFSDVSJ BQSJMJF
VJU
BO**rOS rTF[PO
CFR 1907 RAPID
S$POTUBOUJO 3DžEVMFTDVi %VNJOJDDž BQSJMJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi
PSB 4UBEJPOi% %VNJOJDDž BQSJMJF
rFUBQ B99**rBQBS
FMB$MVKrTF EJTUSJCVJFH
CFR 1907 PANDURII
PSB 4UBEJPOi%
SBUVJU BO*rOSrTF[POrFUBQB*9rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU BO*rOSr TF[PO
S$POTUBOUJO 3DžEVMFTDVi
rFUBQB 9*rBQBSFMB
$MVKrTFEJTU SJCVJFHSBUVJ
U
.BJNVMUFÏOQBHJOJMF
DPSEBUÏOEFSCZVM4UFBVB$'3
CFR 1907 CFR 1907L FC FARU GLORIA BUZĂU 'B[BDFMVJEFBMEPJMFBQFOBMUZOFB
.JFSDV SJ
BO*rO SrT
F[PO
rFU BQB97
NBSUJF
rBQBS FMB$MV
PSB
4UBE JPOi%
KrTFE JTUSJCV
S$POT
FTDVi UBOUJO 3DžEVM
7JOFSJ NB S UJF PSB
JFHSBU VJU
BO*rOSr TF[PO
rFUBQB 97**rBQBSF
CFR 1907I IOVEN DACIA M %VNJO JDDž
OPJFN CSJF
PSB
45
4UBE JPOi%
S$POT UBOUJO
4UBEJPOi%
3DžEVM FTDVi
%VNJOJDDž EFDFNCSJF
S$POTUBOUJO 3DžEVMFTDVi
CFR 1907 CFR 190 DINAMO UNIREA URZICENI7
Duminică, 30 septembrie 2007, ora 2030 / Stadion “Dr. Constantin Rădulescu“ Duminică, 21 octombrie 2007,
ora 2030 / Stadion “Dr.
UVJU MB$MVKrTFE JTUSJCVJFHSB BO*rOSrTF[POrFUBQB97***rBQBSFMB$MVKrTFEJTUSJCVJFHSBUVJU BO**rOS rTF[PO
CFR 1907 CFR 1907 “U“ CLUJ OŢELUL GALAŢI
S$POTUBOUJO 3DžEVMFTDVi 45 %VNJOJDDž EFDFNCSJF PSB 4UBEJPOi%S$POTUBOUJO3DžEVMFTDVi PSB 4UBEJPOi% 4ÏNCDžUDž GFCSVBSJF
Constantin Rădulescu“
rFUBQ B99rBQBSF
MB$MVKrTFE JTUSJCVJFHSB
CFR 1907 U CRAIOVA
PSB 454UBEJPOi%
S$POTUBOUJO 3DžEVMFTDVi
TIPĂRIM PENTRU
CAMPIONI!
w w w . v o b i s c u m . r o Dej, str. Traian nr.14, tel./fax: 0264.213773
1 2
UVJU
Farmecul vieţii” l-a ţinut pe Copos de fiecare dată - şi n-au fost puţine dăţi! – cînd a vrut să plece din Giuleşti. Ce-i drept, Giuleştiul e fermecător: maşinile VIP opresc în drum, în plin infern al claxoanelor, blocînd o întreagă bandă, turnicheţii de la oficială se blochează invariabil cu 20 de minute înainte de începerea partidei, locul îţi e ocupat fie de un fost sau viitor valutist, fie de vreun fost sau viitor traseist politic. Şi într-un caz, şi în celălalt, vei fi gardat de un personaj mai mare şi mai vocal decît tine, başca înarmat cu patru-cinci tatuaje, zece-douăzeci “baterii” de seminţe şi cu un impresionant vocabular XXX. Dacă la oficială mai ai şansa de a-i fi simpatic lui Gigi Corsicanu, în teren n-ai şanse decît cu un ochi în ceafă. Altminteri, păţeşti ca Peralta - eşti împins pe la spate ca-n curtea şcolii, de vreun nimerit
prin preajmă, taman cînd te pregăteşti să baţi un aut după ce, cu chiu, cu vai, ai reuşit să recuperezi mingea din mîinile antrenorului advers…
1 3
G O L ! : ) 0727303076
publicitate aici! advertise here!
INTERZIS SPECTATORILOR!
Art. 18 - Spectatorii sînt obligaţi: (1) să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfăşurare a competiţiilor şi jocurilor sportive, în apropierea şi în interiorul bazelor sportive. (2) La solicitarea forţelor de ordine, să prezinte documentele de acces şi, după caz, actele de identitate. (3) să prezinte, la solicitarea forţelor de ordine, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor. Art. 19 - Spectatorii sînt obligaţi: (1) să respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator în incinta arenei sportive. (2) Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă. Art. 20 - Spectatorilor le este interzis: a) să încerce sau să pătrundă în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator; b) să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparţin şi care pot fi folosite doar de către titular; ţ) să nu respecte regulile stabilite privind deplasarea spectatorilor în incinta arenei sportive; amendă de la 80 la 200 lei sau prestarea a 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii c) să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă; d) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă; e) să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri,
Program editat de:
1 4
imagini ori texte cu conţinut obscen; f) să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine; j) să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor; o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă; u) să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau al altor pericole; v) să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă. amendă de la 250 la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi interzicerea accesului pe stadion pe o perioadă de 6 luni g) să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine; k) să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună; m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă; t) să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator; amendă de la 150 la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii h) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal
al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine; r) să scrie sau să deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte amplasate în baza sportivă sau în arena sportivă; s) să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunţurile şi afişele expuse de organizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să deterioreze, să ridice sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa persoanelor; amendă de la 80 la 200 lei sau prestarea a 50-100 ore de activităţi în folosul comunităţii i) să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc; p) să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea; ş) să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amplasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar; amendă de la 500 la 1.500 lei sau prestarea a 120-200 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi interzicerea accesului pe stadionpe o perioadă de un an. l) să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră; amendă de la 1.000 la 3.000 lei sau prestarea a 150-300 ore de activităţi în folosul comunităţii, precum şi interzicerea accesului pe stadion pe o perioadă de 2 ani
EUGEN TRICĂ · RĂZVAN ZAMFIR · NEA’ ALBINĂ
L A MULŢI ANI!
Fotoreportaj de “TONY” DA SILVA
Fotografii de CANTOR Zoltan Concept grafic şi design Ciprian BUTNARU
1 5
ceferişti ŞI ecologişti! M
iercuri, CFR-ul a semnat un parteneriat împreună cu Toyota, ocazie cu care feroviarii au primit trei modele Prius, automobile dotate cu motoare ecologice. „Nu m-ar deranja nici ipostaza în care ne-am asocia cu titulatura de ecologişti. Ne asociem şi noi astfel unei tendinţe mondiale de a avea grijă de natură. Suntem mîndri de parte neriatul încheiat, pentru că sînt două branduri de succes, campioane, care vor lucra împreună”, a fost de părere Iuliu Mureşan, preşedintele clubului din Gruia. Oficialul a pasat rapid cele trei modele primite cadou. Primul fericit: antrenorul Ioan Andone. Doi jucători s-au ales şi ei cu astfel de modele, Toyota Prius, Didi şi Pereira. Primul n-a primit-o cadou fără a promite că va marca două goluri oltenilor drept răsplată. „Eu mă gîndesc cum ar fi dacă i-am fi dat o astfel de maşină, al cărei motor nici nu îl auzi, lui Semedo de exemplu. Cum el e de culoare... cred că numai dacă ar fi zîmbit l-ar putea recunoaşte careva”, şi-a permis Iuliu Mureşan, o glumă inocentă, în momentul în care a înmînat cheile unui Prius lui Didi.